„Snookerul e ca vinul”

Redactor:
Cezar Cherciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Capitala devine o atracție pentru cei mai buni jucători de
snooker din lume. Considerat a fi cel mai spectaculos jucător,
Jimmy White a venit în București pentru câteva partide
demonstrative la Campionatul European pentru amatori, găzduit în
weekend de RIN Grand Hotel.

Cum găsești resursele pentru a continua după o carieră
de peste 20 de ani?

Simplu. Simt încă plăcerea de a juca și pot spune că pentru mine
snookerul este ca vinul. Din ce în ce mai bun odată cu trecerea
anilor.

Care crezi că este secretul din spatele popularității
tale nemaipomenite în rândul fanilor?

Probabil pentru că îmi place să joc spectaculos. Nu îmi place să
aștept și ies la atac de fiecare dată când am ocazia și nu numai.
De multe ori îmi iese, alte ori nu.

Cine este cel mai puternic adversar pe care l-ai
întâlnit în decursul carierei tale?

Ronnie O’Sullivan. Chiar vorbeam seara trecută cu el și îi
povesteam ce am văzut în România și s-a arătat foarte încântat de
ideea de a veni și el aici măcar pentru câteva meciuri
demons­trative. O să vedem cum putem să punem asta în practică în
următoarele câteva luni.

Ce părere ai despre Neil Robertson (n.r. – campionul
mondial en-titre)?

Este un jucător grozav, iar faptul că a devenit campion mondial îi
va da foarte multă încredere în continuare. Cred însă că mai are
mult de muncit până să ajungă la fel de bun ca Ronnie
O’Sullivan.

Ronnie O’Sullivan s-a arătat foarte încântat de ideea de a veni
în România

Jimmy White

Încă nu am auzit versiunea lui Higgins la întreaga poveste (n. r. –
tentativa de mituire) și nu pot comenta. E însă foarte trist ce s-a
întâmplat pentru întreaga lume a snookerului

Jimmy White

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×